22 Apr

O lume nouă

eso1517a (1)

Aladdin i-a promis Jasminei că o să îi arate o lume nouă, dar aceste cuvinte ar trebui să aparțină de fapt celor de la ESO (European Southern Observatory): datorită unuia dintre telescoapele lor, astronomii au putut observa pentru prima dată în mod direct o planetă situată în afara Sistemului Solar!

Până în prezent au fost descoperite în jur de 2000 de exoplanete, dar acum este prima dată când a fost observată lumina stelei reflectate de suprafața unei astfel de planete. În trecut, astronomii au descoperit exolanete folosindu-se de șiretlicuri ca „wobble watching“ (măsurarea oscilațiilor stelei datorate interacțiunii gravitaționale cu o planetă) sau folosind stelele pe post de microlentile gravitaționale.

Observațiile directe sunt dificile deoarece planetele sunt foarte slab luminate și se află la distanțe foarte mari. Ele se pierd ușor în lumina puternică a stelelor pe care le înconjoară: fotografierea unei exoplanete seamănă cu încercarea de a distinge lumina emisă de o jucărie fosforescentă într-o cameră foarte luminoasă.

51 Peg b nu este un nume deosebit, dar aparține unei planete deosebite. În urmă cu 20 de ani ea a devenit prima exoplanetă cunoscută care orbitează o stea normală, asemănatoare Soarelui nostru (astronomii le numesc stele în secvența principală).

Abilitatea de a colecta lumină de la lumile îndepărtate este foarte utilă, pentru că ne permite să descoperim o mulțime de lucruri noi despre ele: dimensiunile, traiectoria în jurul stelei și multe altele.

De exemplu, am aflat că 51 Peg b este mai mare ca Jupiter, dar mult mai puțin densă. De asemenea, aceasta orbitează mult mai aproape de steaua părinte comparativ cu Jupiter, făcând din acest gigant o lume foarte fierbinte. Poate nu e chiar locul pe care ai vrea să-l vizitezi, dar este un pas în direcția corectă.

Interesant

Oamenii de știință au calculat că miliarde de stele din galaxia noastră au între 1 si 3 planete pe care ar putea să existe apă la suprafață – un ingredient vital pentru viață!

Citeste mai mult pe www.unawe.org
11 Mar

Ce este materia?

C60_molecule

Tot ceea ce ne înconjoară și putem vedea este format din materie: stelele, Pământul, chiar și tu! Materia în sine este formată dintr-o mulțime de particule mici, lipite împreună. Unele dintre aceste particule se numesc atomi și au forme și mărimi diferite; exemple ar fi hidrogenul, heliul și carbonul. Acesta din urmă constituie cea mai mare proporție din corpul uman după oxigen. Pentru a-ți face o idee despre dimensiunea unui atom, gândește-te că sunt necesari un milion de atomi puși unul lângă altul pentru a ajunge la grosimea unei coli de hârtie.

În acestă fotografie ciudată vedem un număr de molecule, care sunt grupuri formate din doi sau mai mulți atomi. Acestea sunt atât de mici încât nu pot fi observate decât cu microscoape extrem de puternice. Moleculele în formă de minge, ilustrate în acestă imagine, sunt formate din 60 de atomi de carbon, motiv pentru care sunt numite C60. Carbonul este un element chimic foarte important pentru tot ce reprezintă viață pe Pamânt. El este prezent peste tot în lumea în care trăim, începând cu dioxidul de carbon pe care-l expirăm și până la plantele pe care le mâncăm. În plus, aprope o cincime din corpul nostru este format din carbon!

Dar de unde vine acest element magic? Ei bine, de la stele! Tot carbonul din univers a luat naștere în interiorul stelelor. După ce o stea își transformă toți atomii de hidrogen în heliu, aceasta transformă atomii de heliu în carbon sau alti atomi (de ex. oxigen). Când o stea moare, aceste elemente noi sunt împrăștiate în spatiu pentru a fi reciclate și a forma noi stele, planete sau chiar oameni.

Cu toate acestea, C60 este rar întâlnit în spațiu. Acest lucru este foarte ciudat, având în vedere că, după hidrogen, heliu și oxigen, carbonul este cel mai răspândit element din Univers. În plus, C60 este foarte ușor de creat în laborator. Acum, după multe observații, misterul a fost rezolvat: această moleculă de carbon ia naștere doar în zonele din cosmos care sunt foarte bogate în carbon, și unde radiațiile de la o stea din vecinătate sunt suficient de puternice pentru a grupa atomii de carbon.

Interesant: Carbonul este foarte important pentru viața de pe Pământ – este prezent în toate organismele vii. Este ciudat cum o cantitate mare de carbon în atmosferă ne poate fi dăunătoare – în prezent este una din cauzele principale ale încălzirii globale. Tonele de dioxid de carbon eliberate în atmosferă provin din arderea combustibilor fosili, cum sunt cărbunele, petrolul sau benzina.  Acest lucru duce la schimbarea climatului nostru în mod dramatic. Prin urmare, ai grija și nu risipi energia: închide echipamentele electronice atunci cand nu le folosești, reciclează și mergi cu bicicleta la scoală!

Mai multe informații:

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la NAOJ.

27 Feb

Felicitări, este o planetă!

eso1310a

Pentru ca doctorii să vadă cum crește un copil în burta mamei, aceasta trebuie să facă o ecografie. Observații similare s-au facut și pe o stea din vecinătatea noastră, dar din greșeală! În timp ce astronomii analizau discul de praf și gaz ce o înconjoară, ei au observat cum o nouă planetă crește în interiorul lui. Este pentru prima dată când o planetă este observată la o vârstă atât de fragedă. Fotografia de mai sus este o reprezentare artistică a felului în care ar putea arăta planeta de aproape.

Astronomii numesc planetele din afara sistemului nostru solar „exoplanete”. Căutarea exoplanetelor este unul dintre cele mai interesante domenii din astronomie în acest moment. Până acum au fost identificate circa 850 de exoplanete. Planetele sunt mai întunecate decât stelele din vecinatatea lor, ceea ce face ca fotografiera lor directă să fie dificil de realizat. E ca și cum ai încerca sa vezi un avion care trece prin fața Soarelui.

Se știa deja că acestă stea tânără are o planetă care orbitează în jurul ei la o distanța de 6 ori mai mare decât distanta Pamântului față de Soare. Noua planetă se află la o distanță de zece ori mai mare! Și, desi este tânără, ea nu este tocmai mică – astronomii estimează că ar avea dimensiuni asemănătoare planetei Jupiter, fiind cam de 1000 de ori mai mare decât Pamântul.

Astronomii cred că planetele gigantice cresc capturând o parte din gazul și praful rămas după ce steaua s-a format, iar noile observații susțin acestă teorie. Planeta este situată adânc în interiorul discului ce inconjoară steaua, și există multe locuri unde steua și planetele interacționează în mod direct.

Interesant: cea mai mare exoplanetă descoperită până în prezent a primit numele foarte interesant ‘CD-35 2722’ . Acesta este de 10 000 mai mare decât Pâmântul!

29 Ian

Frumusețe mortală

 

deml50

Există o regulă în natură: cu cât ceva este mai frumos, cu atât este mai periculos. De exemplu, animalele, insectele și florile cele mai frumos colorate sunt și cele mai veninoase sau otrăvitoare. Acestă regulă se aplică și în spațiul cosmic. Fotografia de mai sus ilustrează o bulă de gaz roz ce sclipește printre stele strălucitoare. Acest nor drăguț este una dintre  frumusețile periculoase ale naturii – el emană o cantitate enormă de radiație mortală!

Norul strălucitor de gaz și praf din imagine poartă numele de „Superbulă”. Superbulele se găsesc în zonele unde s-au format recent multe stele masive. Aceste stele tinere emit cantități mari de materie, iar stelele masive trăiesc puțin, dar intens.  Ele își găsesc sfârșitul în explozii puternice, numite supernove. Astfel de evenimente distructive au dus la golirea zonei centrale a norului, lăsând în urmă doar un inel de gaz și praf.

Haosul din interiorul superbulelor generează radiații X periculoase, care sunt detectabile la mari distanțe de acestea. Oamenii de știintă au descoperit că intensitatea radiației emise de acești nori este de 20 de ori mai mare decât se așteptau. Acesta este un nou exemplu de lucruri frumoase, dar mortale. Cu alte cuvinte: bucura-te de lucrurile frumoase de la distanța!

Interesant: Acestă superbulă se ascunde în vecinatatea unei galaxii pitice, numită Marele Nor a lui Magellan. Probabil că ai ghicit deja: galaxiile picice sunt galaxii mici, iar cea mai mică galaxie cunoscută până în prezent este de 20 de milioane de ori mai mică decât galaxia noastră, Calea Lactee!

 

Sursa:

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la Chandra X-Ray Observatory.

23 Ian

Flăcările de pe cerul nopții

eso1304a

Soarele care ne luminează cerul pe timp de zi, dar și punctele sclipitoare care strălucesc pe cer noaptea, sunt stele – sfere uriașe de gaz incandescent. Stelele se nasc în adâncul unor nori denși de gaz din spațiu. Pentru ca astronomii să afle acest lucru a fost nevoie să se construiască telescoape special, care să înregistreze lumina ce nu poate fi observată cu ochiul liber. Aceste telescoape le permit astronomilor să vadă în interiorul norilor întunecați unde iau naștere stelele.

Acestă fotografie a fost realizată utilizând unul dintre aceste telescoape noi, numit APEX. Acest telescop puternic a fost construit pentru a observa radiația termică a gazului și a identifica locurile ascunse unde se formează noi stele. Cu toate că nu putem vedea stelele, căldura imensă pe care acestea o degajă face ca norii din jurul lor să se încălzească puternic. Aceste părți fierbinți ale norului au fost fotografiate de telescopul APEX. În acestă fotografie ele sunt colorate în portocaliu. Pare că stelele tinere au aprins norii, nu-i așa?

Interesant: A înregistra lumina invizibilă (cea care nu poate fi observată cu ochiul liber) este un lucru dificil.  Dacă telescopul este la sol, pe Pământ, datele primite din spațiu pot fi amestecate cu datele din atmosferă. Pentru a rezolva acestă problemă astronomii trimit baloane ce transportă echipamente sus în atmosfera pentru a studia spațiul cosmic. Unul dintre aceste baloane a ajuns până la o înălțime de 50 de kilometri.

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la ESO.

02 Ian

Giganții gazoși însetați de combustibil

eso1301a

Știai că suntem făcuți din praf de stele? Este adevărat, toți suntem, la fel și Pământul! Aproape toate obiectele din spațiu sunt formate din elemente create în centrul unei stele. Restul, planete gazoase ca Jupiter și Saturn, sunt compuse din aceeași materie ca și stelele.

Atunci când o stea se formează în interiorul unui nor de gaz și praf, materia rămasă pe dinafară formează un disc în jurul ei (asemănător inelelor lui Saturn). Particulele mici de rocă din interiorul discului se ciocnesc și uneori se unesc formând obiecte din ce în ce mai mari. Așa iau naștere planetele.

Cu cât planeta atrage mai multă materie, cu atât crește în dimensiuni. Când o planetă mare consumatoare de combustibil crește, ea atrage gazul din disc sub forma unor fâșii. Este aproape imposibil să vezi cum se formează o planetă deoarece praful și gazul din disc o ascund. Cu toate acestea, utilizând un telescop nou și puternic numit ALMA, astronomii au observat aceste fâșii de gaz în discul de formare a unei planete din vecinătatea unei stele tinere. Din moment ce există mai multe fâșii este probabil ca un întreg grup de giganți gazoși să se nască.

Interesant: Știai că Sistemul Solar are și el patru giganți gazoși? Aceștia fac parte din grupul planetelor exterioare, situate dincolo de Marte. Acestea sunt: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Jupiter este cea mai mare: 1300 de planete de dimensiunea Pământului ar încăpea în interiorul lui!

Mai multe informații:

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la ESO.