Scop: Copii pot explora ce se întâmplă când obiecte de diverse mărimi şi greutăți lovesc o
suprafață moale acoperită cu praf.

Vârstă: 5 +

Dificultate: Uşoară

Abilități: Spirit de observație, anticipare şi predicție, colaborare

Materiale:

  • Imagini ale Lunii
  • Container de minim 20 cm înălțime (cutie de pantofi sau de ambalaj, tavă de copt, etc)
  • Nisip
  • Praf de culoare deschisă (făină sau nisip/ sare fină sau zahăr pudră)
  • Praf de culoare contrastantă (cacao sau praf de scorțişoară sau culori tempera pudră)
  • Mingi/ bile de diverse mărimi şi greutăți
  • Suport pentru nivelat nisipul şi praful (ştergător manual de geam pentru maşină

Cum se face:
În cutie se aşează un strat gros de nisip peste care se pune un strat subțire de praf de culoare deschisă şi unul de culoare contrastantă.
Copiii vor fi rugați să studieze imaginile de pe suprafața Lunii şi să spună ce văd. Coordonatorul îi va întreba care este cauza existenței denivelărilor de pe suprafața Lunii, iar copiii vor trebui să răspundă.

Coordonatorul le va explica copiilor ce este un meteorit.
Folosind mingile de diverse mărimi şi greutăți, copiii vor fi rugați să arunce mingile în container din diverse
unghiuri şi aplicând diverse forțe de aruncare.
După fiecare lovitură, grupul va trebui să analizeze craterul rezultat, luând în considerare următoarele informații: greutatea şi mărimea mingii, unghiul şi forța cu care a fost aruncată, cantitatea de sol dizlocată, adâncimea la care a pătruns în sol. Li se va atrage atenția asupra faptului că, dacă înâlțimea de la care se aruncă creşte, va creşte şi viteza mingii şi, în consecință, craterul format.
Solul lunar poate fi din când în când netezit cu ajutorul suportului pentru nivelat sau se poate continua cu
aruncarea bilelor, observându-se efectul.

Share this: